Vocea Annei

Mă numesc Anna Lucia, dar toată lumea îmi spune Anna. Câți ani am? Am 90 de ani și sunt încă tânără.

Locuiesc acolo unde m-am născut: la Reggio Emilia. Am avut o copilărie frumoasă, deși războiul este, fără îndoială, mereu prezent în amintirile mele din acea vreme. Mama trebuia să facă pâine în fiecare zi, pentru că, după treierat, gărzile veneau să strângă grâul, lăsându-ne doar câte două uncii de fiecare. De aceea trebuia să avem mare grijă să nu risipim nimic. Erau ani în care belșugul era de neconceput, dar nu am suferit niciodată de foame.

În amintirile mele, mama, Olga, căreia cu toții îi spuneam Stella, era adesea în bucătărie, pregătind tagliatelle, cappelletti... Mi-o amintesc frământând aluatul și învățându-mă să-l întind. Masa era prea înaltă pentru o fetiță de zece ani și jumătate, așa că trebuia să mă urc de fiecare dată pe un taburet. Ea spăla vasele, iar fratele meu avea sarcina să le șteargă. Fiind cea mai mică, mie îmi reveneau tacâmurile și tot ce nu se putea sparge. Cu mulți ani în urmă, în noaptea în care Sfânta Lucia umple ciorapii copiilor cu dulciuri și bomboane, nu aveam chef să dau o mână de ajutor. Și nici nu ascultam avertismentele mamei: „Sfânta Lucia te vede, să știi!” A doua zi dimineață m-am trezit înaintea lui Luigi și am alergat la ciorapul pe care îl lăsasem cu o seară înainte pentru Sfânta Lucia. Dar, spre marea mea surprindere, era gol. Cum ciorapul fratelui meu avea aceeași culoare și era din același material, am hotărât să-i schimb între ei cât încă dormea toată lumea. Numai că nu observasem că al lui Luigi era mult mai lung decât al meu! Am fost prinsă imediat, dar nu am fost pedepsită pentru asta. Am împărțit dulciurile primite de fratele meu. Bineînțeles, Luigi nu a fost deloc încântat.

Cu trecerea anilor, după ce am avut propriii copii, în ajunul zilei Sfintei Lucia obișnuiam să pregătim umplutura pentru tortelli pe care îi făceam de Crăciun. Fierbeam castanele, făceam dulceața, adăugând coajă rasă de lămâie, stafide sultana, ciocolată și, mai târziu, chiar și cafea. Oala era atât de mare încât nici nu încăpea în frigider, așa că o lăsam să se răcească pe balcon. Când fiicele mele rămâneau singure, ieșeau în frig cu lingurile ca să fure câte puțin. Credeau că nu voi observa niciodată, dar eu știam de fiecare dată. Și acesta era un motiv pentru care pregăteam o cantitate atât de mare.

Avem multe rețete de familie, precum pasta rasa pregătită cu o zi înainte; „prăjitura cu tagliatelle”, pe care fiica mea o numește „concentrat de unt”. Bunicii mele îi plăcea mult zuppa di pane, o supă făcută din pâine veche. Când eram copil, o auzeam spunându-i mamei: „Stella, nu pregăti nimic pentru mine. Îmi fac panèda”. Iar eu alergam sus, fiindcă știam că avea mereu și pentru mine. Dintre toate preparatele tradiționale ale familiei noastre, unul spune foarte multe despre noi. Este rețeta mamei mele, cu bucățele de aluat de gnocco prăjite și umplute cu mangold din grădină. De ce prăjite? Pentru că toată lumea știe că mâncarea prăjită este mult mai gustoasă. Ea numea acest preparat erbazzoncini și nu există om pe lume căruia să nu-i placă.

Fiicele mele îi pregătesc și astăzi pentru copiii lor, fiindcă transmiterea rețetelor de familie este ca o plimbare pe cărarea amintirilor, păstrând cu drag cuvintele mamelor noastre, ca să nu le uităm niciodată. De aceea, acum câțiva ani, de Crăciun, am hotărât să scriu aceste rețete și să le dăruiesc nepoților mei. Iar în felicitare am scris:

Dacă gusturile voastre nu se vor schimba niciodată, mi-aș dori să aveți rețetele mele.
Spor la gătit.
Cu drag,
Bunica Anna

Rețetele Annei: erbazzoncini fritti (erbazzoncini prăjiți)

Ingrediente

Pentru aluatul de gnocco
1 kg de făină
4 lingurițe de sare
5-6 linguri de ulei de măsline
½ litru de lapte

Pentru erbazzoncini
1 kg de mangold sau spanac
3-4 linguri de ulei de măsline
150 g de brânză Parmigiano Reggiano
Pătrunjel și usturoi tocați
Sare

Mod de preparare

Pentru aluatul de gnocco
Frământă toate ingredientele împreună și lasă aluatul să se odihnească o oră.

Pentru erbazzoncini
Rumenește rapid mangoldul și spanacul și toacă-le mărunt împreună. Prăjește-le într-o tigaie cu ulei timp de 10 minute. Ia tigaia de pe foc, adaugă pătrunjelul și brânza și pune sare după gust.
Din aluatul întins — care nu trebuie să fie prea subțire — formează tortelli, închizându-i bine pe toate marginile și ciupindu-i la mijloc. Prăjește câțiva erbazzoncini odată, în baie de ulei.

Credite:
Text de Carlotta Fiore
Fotografie de Diego Rosselli